Te-ai uitat probabil de multe ori la gardurile acelea lucioase, verzi și iarna, care ascund perfect curtea de stradă sau balconul de vecini. De cele mai multe ori este vorba de laurocireș, un arbust decorativ foarte folosit la garduri vii. Hai să vedem ce cere la plantare și îngrijire ca să nu te trezești cu el rar și pârlit.
De ce ajunge laurocireșul să fie piesa de fundal în multe grădini
Laurocireșul (Prunus laurocerasus) este genul de plantă care nu sare în ochi prin florile ei, ci prin masă: frunziș lucios, verde închis, prezent tot anul. De asta îl vezi des la casele din cartiere noi, dar și în curți vechi renovate.
Ca rol decorativ, el funcționează foarte bine ca fundal: scoate în evidență hortensiile, trandafirii sau o băncuță de lemn, mai ales dacă îl ții tuns curat. Pe un fundal de zid tencuit alb sau de casă bej deschis, un gard de laurocireș arată mult mai bine decât un gard metalic gol.
Față de tuia, pe care o vedem peste tot, laurocireșul arată mai „cald”: frunzele mari, lucioase, dau altă textură și se văd frumos chiar și de la distanță. În plus, suportă mai bine semiumbra, așa că îl poți pune și pe latura casei unde tuia s-ar rări și s-ar urâți.
Un exemplu care funcționează foarte bine: un gard viu de 1,5 m înălțime de laurocireș, pe fundal, iar în față un rând de hortensii cu flori roz sau albastre, din loc în loc, tufe de lavandă. Totul pe lângă un pavaj gri deschis. Simplu, dar arată „de revistă”.
Unde îl așezi ca să arate bine ani la rând
Aici se dau, de fapt, primele rateuri. Mulți pun plantele unde au loc, nu unde le place lor. La laurocireș, alegerea locului contează pentru cum va arăta peste 3-4 ani, nu doar în prima vară.
Lumina: se simte bine în semiumbră sau soare parțial. Suportă și soare plin, dar nu lipit de asfaltul încins și de un perete sudic care radiază căldură. În astfel de locuri, marginile frunzelor se pot arde vara.
Solul: ideal este unul afânat, care drenează apa, dar nu se usucă imediat. Pe argilă grea, fără drenaj, rădăcinile stau în băltoacă și apar probleme. Pe nisip foarte sărac, va cere apă des și nu va avea frunziș dens.
Vântul: vântul rece de iarnă brunifică frecvent frunzele, mai ales la plantele tinere. Dacă poți, poziționează gardul de laurocireș astfel încât să fie măcar parțial protejat de un gard plin, un zid sau o clădire.
Ca distanță față de casă, păstrează măcar 60-80 cm, ca să te poți strecura cu foarfeca de gard viu. Am văzut de multe ori garduri plantate „lipit” de fațadă, care după 5 ani nu mai pot fi tunse corect și arată ca o pernuță turtită.
Pentru combinații reușite, gândește-l ca pe un fundal: laurocireșul în linie continuă, iar în față grupe de 3-5 tufe cu flori sau ierburi decorative, într-o bordură de piatră spartă sau mulci de scoarță brună. Contrastul de texturi contează mult.
Cum procedezi cu plantarea unui laurocireș tânăr
Plantarea nu este complicată, dar sunt câteva detalii care fac diferența între un gard care pornește bine și unul care suferă din primul an.
Momentul: în general, cele mai bune perioade pentru plantare sunt primăvara devreme (după dezgheț) și toamna, cu cel puțin 3-4 săptămâni înainte de înghețurile serioase. Vara se poate planta doar cu udare atentă și umbrire ușoară la început.
Ai nevoie, de regulă, de:
- lopată sau cazma pentru săpat gropile
- apă din belșug pentru udarea de după plantare
- pământ de grădină amestecat cu puțin compost sau mraniță bine descompusă
- mulci (scoarță tocată sau frunze tocate) pentru strat la suprafață
La gard viu, plantele se pun la 60-80 cm distanță, în funcție de soi și de cât de repede vrei să se închidă. Pentru un singur exemplar solitar, lasă-i în jur de 1,5 m spațiu în toate direcțiile.
- Săpa groapa de cel puțin dublul balotului de pământ, atât ca diametru, cât și ca adâncime.
- Pune pe fund un strat de pământ afânat amestecat cu compost, fără îngrășământ chimic direct pe rădăcini.
- Așază planta astfel încât nivelul la care a stat în ghiveci să rămână la nivelul solului, nu mai adânc.
- Umple groapa treptat, tasând ușor cu piciorul, ca să nu rămână goluri de aer la rădăcini.
- Udă abundent și completează cu pământ dacă se lasă, apoi pune un strat de mulci de 4-5 cm.
În primele luni, urmărește umezeala. Solul trebuie să fie reavăn, nu înecat. În veri foarte calde, un gard de laurocireș proaspăt plantat poate cere apă la 2-3 zile, dar întotdeauna verifică pământul cu degetul, nu uda „din reflex”.
Tuns, udare și greșelile care îl urâțesc
Dacă îl lași în voia lui, laurocireșul poate ajunge un arbust înalt de 3-4 m, cu ramuri dezordonate. Pentru grădină de familie, de obicei îl ții între 1,5 și 2 m și îl tunzi regulat.
Tăierea: pentru gard viu, prima tăiere se face primăvara, după ce au trecut înghețurile, scurtând vârfurile pentru a-l îndesi. A doua tăiere, dacă este nevoie, se face prin iunie-iulie. Evită să tunzi drastic toamna târziu, pentru că noile creșteri nu mai apucă să se matureze până la ger.
Greșeala frecventă este tăierea la sfoară, foarte agresiv, până în lemn bătrân, într-o singură zi toridă de vară. Plantele rămân cu ramuri goale, frunzele rănite se înnegresc, iar gardul arată ciuntit multe luni.
Udarea: după ce s-a înrădăcinat bine (de obicei după primul sezon de vegetație), laurocireșul suportă perioade scurte de secetă, dar frunzișul se menține mai frumos cu udări regulate pe timp de vară. Un sol ușor umed, acoperit cu mulci, îl ajută mult.
Fertilizarea: primăvara, poți împrăștia la bază un îngrășământ granular pentru arbuști decorativi, în doza recomandată pe ambalaj, sau compost bine descompus. Nu exagera – prea mult azot duce la frunze mari, dar sensibile.
Iarna, în zonele mai reci sau în curți foarte deschise, frunzele pot brunifica la vârfuri. Plantele tinere pot fi protejate cu un material special de protecție pentru plante, lăsat lejer, nu strâns ca un sac.
Un detaliu de care se uită des: frunzele și sâmburii sunt toxici dacă sunt ingerate în cantitate mare. Dacă ai copii mici sau câini care rod tot ce prind, e bine să știi asta și să nu le lași crenguțe rupte la îndemână. Nu folosi frunzele la foc sau pentru ceaiuri „de casă”.
Când merită să-l alegi față de alte garduri verzi
Lumea întreabă des: să pun tuia sau laurocireș? Răspunsul depinde de ce vrei să obții vizual, de lumină și de câtă întreținere accepți.
În grădini moderne, cu mult gri și alb, tuia face un gard foarte ordonat, vertical. Laurocireșul arată mai prietenos, mai aproape de un „zid” verde cu frunze late. Lângă o casă cu acoperiș de țiglă și fațadă crem, de exemplu, un gard de laurocireș și câțiva arbuști cu flori roz (weiigela, trandafiri) se leagă foarte bine.
Ca preț, orientativ, o plantă tânără, de 30-40 cm, pleacă de la aproximativ 20-30 lei bucata, iar una de 60-80 cm poate sări de 40-70 lei, în funcție de soi și pepinieră. Pentru un metru de gard dens, vei avea nevoie de 1,5-2 plante, deci materialul ajunge, de regulă, la 60-140 lei/m, fără manoperă.
Merită mai ales acolo unde:
- ai semiumbră sau umbră parțială și tuia nu ar merge bine
- vrei gard verde tot anul, dar cu textură de frunză lată, nu ac
- apreciezi un aspect ușor mai natural, nu perfect „la riglă”
- ești dispus să îl tunzi de 1-2 ori pe an și să îl uzi la nevoie
Dacă nu ai timp de tuns sau curățat frunze, poate un gard metalic cu plante cățărătoare este mai sincer pentru tine. Dar dacă îți place să lucrezi sâmbăta dimineața cu foarfeca de gard viu, laurocireșul poate deveni cel mai bun prieten al tău în grădină.
Întrebări frecvente
Cât de repede crește laurocireșul folosit ca gard viu?
În condiții bune de lumină și apă, crește, în general, 20-40 cm pe an. În 3-4 ani de la plantare poți avea deja un gard de 1,5 m acceptabil, dacă îl tunzi corect pentru îndesire.
Rezistă laurocireșul în ghiveci, pe terasă sau balcon?
Se poate ține în ghiveci mare, bine drenat, dar va avea nevoie de udare mai atentă și protecție iarna, mai ales la bloc. Nu se dezvoltă la fel de bine ca în pământ, dar pentru o terasă ferită poate fi o variantă.
Este laurocireșul periculos pentru câini și pisici?
Frunzele și sâmburii pot fi toxici dacă sunt mâncați în cantitate mare. De regulă, animalele sănătoase nu se apucă să roadă intens frunzele, dar dacă ai un câine curios, discută cu medicul veterinar.
Dacă te uiți la gardurile vii care arată bine și după 10 ani, aproape mereu în spate e aceeași rețetă: loc ales cu grijă, plantare făcută cum trebuie, puțin timp acordat la tăieri și atenție la apă în veri grele. Restul e răbdare.
Recomandările de mai sus au caracter general și se bazează pe condiții obișnuite de grădină din România. Fiecare curte are particularitățile ei, iar pentru probleme de boli sau dăunători la plante este bine să ceri sfatul unui horticultor sau al unei fitofarmacii.
