Transformarea aspectului unei încăperi sau a unei construcții poate fi realizată rapid și eficient prin aplicarea unei vopsele lavabile. Acest material de finisare se remarcă prin ușurința și rapiditatea aplicării, fără a necesita etape intermediare laborioase. Dacă dorești să îmbunătățești aspectul casei ta fără a efectua modificări radicale sau dacă ai nevoie de o schimbare la nivel de interior și exterior, vopseaua lavabilă poate reprezenta o soluție potrivită. Î
Pregătirea pentru aplicarea vopselei lavabile
Precum în cazul oricărei operațiuni de intervenție la nivel constructiv, și în cazul aplicării vopselei lavabile sunt necesare câteva etape prealabile, care presupun pregătirea pentru aplicare.
Pregătirea suprafeței
Primul pas este acela de a pregăti suprafața pe care se vor face lucrările de vopsire interioară cu lavabilă. Acest lucru presupune acoperirea fisurilor și a găurilor, pentru a obține suprafețe plane, potrivite pentru aplicarea amorsei.
Alegerea amorsei de perete
Amorsarea este un material care ajută la pregătirea substratului în vederea etapei de zugravit cu vopsea lavabilă în două straturi. Amorsarea are rolul de a uniformiza substratul și de a fixa particulele de praf, creând astfel un strat de aderență pentru straturile ulterioare de vopsea. Pentru a ști cum se aplică amorsarea, poți consulta fișa tehnică a produsului sau poți solicita recomandări de la specialiști în domeniu, care pot sugera un produs adaptat nevoilor tale.
Alegerea gletului pentru perete
Pentru a repara fisurile și pentru uniformizarea denivelărilor, poate fi utilizat un glet. Acest material pe bază cimentoasă poate fi aplicat punctual sau pe întreaga suprafață, în vederea reparării zonelor problematice.
Alegerea vopselei lavabile
Vopseaua lavabilă poate fi aleasă în funcție de câteva caracteristici importante, printre care bugetul, tipul produsului și puterea de acoperire. Există o gamă amplă de vopsele de interior din care poți alege în funcție de nevoile tale: de la vopsea albă lavabilă, pentru suprafețe uniforme, fie interior sau exterior, până la vopsea lavabilă colorată, dacă dorești să încerci jocuri de nuanțe.
Uneltele necesare pentru aplicarea vopselei lavabile
Dincolo de pregătirea pereților pentru zugravit, este important să ai în vedere și uneltele necesare pentru aplicarea vopselei. Fiecare dintre acestea are un rol special și ajută la obținerea unor rezultate optime, de aceea alegerea ar trebui să țină cont de caracteristicile lucrării și a materialelor folosite.
Trafaletul pentru vopsea lavabilă
Unealta cea mai importantă pentru aplicarea vopselei este un trafalet de calitate. Un trafalet de calitate inferioară poate lăsa urme și scame pe suprafață, afectând calitatea întregii lucrări. Alege trafaleti pentru suprafețe netede sau structurate, cu peri potriviți ca mărime, care să îți permită, în funcție de dimensiune, să lucrezi pe suprafețe mai mici sau mai mari. Optează pentru un produs profesional, care să îți asigure o aplicare fluidă a vopselei, fără defecte vizibile.
Pensula pentru retușuri la colțuri
În zonele de îmbinare ale pereților cu tavanele sau la nivelul jonctiunii dintre bagheta și perete, vei avea nevoie de o pensulă. Aceasta te va ajuta să faci retușurile necesare, pentru a proteja suprafețele de murdărirea cu vopsea.
Pistolul electric de vopsit
Pistoalele de vopsit reprezintă cea mai eficientă opțiune de acoperire, mai ales atunci când vorbim despre suprafețe mari. Cantitatea de material pierdut este foarte mică, deoarece vorbim despre aplicarea prin pulverizare a cantității de vopsea, comparativ cu cantitatea care se pierde prin pensulare.
Pregătirea pereților pentru zugrăvit cu lavabilă
Există mai multe situații în care se poate aplica vopseaua lavabilă, iar diferențele de pregătire a pereților sunt semnificative: zugravit cu lavabilă peste lavabilă (aplicare lavabil peste lavabil), zugravit pe suprafețe noi sau aplicarea vopselei pe substraturi vechi care necesită reparare. Având în vedere aceste situații, etapele de pregătire a pereților pentru aplicarea vopselei devin esențiale.
Curățarea pereților
Înainte de aplicarea oricărui tip de material, este nevoie de o curățare adecvată a pereților, implicând aici desprăfuirea, în cazul în care suprafața prezintă praf, sau sablarea, dacă pereții prezintă urme de uleiuri la nivel superficial.
Repararea pereților
În cazul în care pereții sunt denivelați sau prezintă fisuri, goluri sau găuri, atunci devine necesară repararea suprafețelor. Pentru goluri și denivelări poți folosi glet, în timp ce pentru fisuri se poate utiliza lapte de ciment sau rășină epoxidică, în funcție de deschiderea fisurilor și de accesul la acestea.
Aplicarea amorsei
Amorsarea suprafeței este necesară pentru a putea reține particulele de praf, dar și pentru a crea un strat de aderență potrivit pentru aplicarea ulterioară a vopselei. Amorsarea se aplică într-un singur strat și necesită uscare înainte de aplicarea vopselei lavabile.
Gletuirea pereților
Gletul se aplică în zonele în care este nevoie de mici reparații sau umpleri ale zonelor, astfel încât substratul să fie plan și cât mai sănătos pentru aplicarea vopselei.
Protejarea zonelor învecinate
Pentru a nu atinge accidental și alte zone în afara de cea pe care vrei să o vopsești, este nevoie să folosești benzi speciale adezive de hârtie. Acestea au rolul de a delimita zonele învecinate celor vopsite, putând fi îndepărtate după realizarea lucrărilor.
Aplicarea corectă a vopselei lavabile
Deși procesul de aplicare a vopselei lavabile poate părea simplu, există o multitudine de situații care pot conduce la probleme la nivelul lucrării. Cele mai frecvente greșeli țin de amorsare fără pregătirea adecvată a substratului (desprăfuire, curățare), în timp ce altele sunt legate de temperatura, umiditatea și tipul suprafețelor.
Condițiile optime de temperatură și umiditate
Este recomandat ca vopseaua lavabilă să fie aplicată atunci când există temperaturi pozitive și când suprafețele sunt ferite de îngheț. Astfel, între 5 și 25 de grade Celsius poate fi aplicată vopseaua lavabilă, cu recomandarea de a nu se depăși aceste intervale, deoarece la îngheț lavabila va cristaliza în structura poroasă a betonului, iar la temperaturi mari se va produce o evaporare masivă a apei, lucru care va scădea aplicabilitatea lavabilei și va afecta rezultatul final.
Tipurile de suprafețe pe care se poate aplica vopseaua lavabilă
Vopseaua poate fi aplicată pe o multitudine de suprafețe, regula generală fiind aceea de a curăța în prealabil substratul pentru a facilita aderența. Poți aplica vopseaua lavabilă pe suprafețe interioare sau exterioare, pe lemn, beton, cărămidă, BCA și chiar metal.
Determinarea cantității necesare de vopsea lavabilă
Prepararea vopselei lavabile determină cantitatea și calitatea amestecului obținut, așadar trebuie să te documentezi cu privire la procesul prin care afli ce cantitate îți va fi necesară. Vei trebui să observi pe specificațiile tehnice ale produsului care este consumul per metru pătrat, per strat, pe care îl vei raporta la suprafața pe care vrei să o acoperi.
Pașii aplicării corecte a vopselei lavabile
Aplicarea corectă a vopselei lavabile are implicații asupra esteticii suprafețelor acoperite. De aceea, specialiștii în domeniul amenajărilor interioare recomandă urmarea pașilor de aplicare a vopselei lavabile, pentru a obține rezultatele dorite.
Acoperirea mobilierului, pardoselii și a altor suprafețe
Înainte de a începe lucrările de aplicare a vopselei lavabile, este important să elimini eventualele elemente care nu ți-ar permite să te desfășori în voie. Mobilierul va trebui scos din camera pe care o vopsești sau acoperit, iar pardoselile se protejează cu o folie. De asemenea, pervazul, plintele și alte suprafețe vor necesita acoperire, pentru a evita murdărirea acestora cu vopsea.
Pregătirea vopselei lavabile – cât de multă apă se pune în lavabilă?
Calculul cantității de apă depinde foarte mult de specificațiile de consum. Dacă vrei să aplici vopseaua lavabilă într-un singur strat, atunci vei avea nevoie de o cantitate mai redusă de apă. În general, diluția recomandată este un raport 1:3, adică o parte de vopsea și 3 de apă. Totuși, este important să citești documentația tehnică pentru a te asigura că prin adăugarea unei anumite cantități de apă vei obține rezultatul așteptat.
Aplicarea primului strat de vopsea lavabilă
Aplicarea primului strat de vopsea lavabilă de interior colorată sau albă, în funcție de preferințe, se face după uscarea în totalitate a amorsei. Aplicarea acestui strat necesită în prealabil curățarea substratului și aplicarea amorsei, plus corectarea imperfecțiunilor.
Aplicarea unui al doilea strat de lavabilă
Cel de-al doilea strat de lavabilă asigură un aspect omogen al suprafețelor, dar și o culoare vibrantă, opacă, la nivelul pereților. În plus, cel de-al doilea strat face și diferența dintre var lavabil și vopsea lavabilă, deoarece acoperirea vopselei este mai bună, iar stratul rezultat este ușor cauciucat, mai ales dacă luăm în calcul o vopsea lavabilă care se spală ușor.
Timpul de uscare a vopselei lavabile
În general, vopseaua lavabilă are un timp redus de uscare, ce începe din primele ore de la aplicare. Totuși, este nevoie să lași vopseaua să se usuce pentru circa 24-30 de ore, pentru ca rezistența ei maximă să fie atinsă, mai ales dacă intenționezi să zugrăvești cu vopsea lavabilă în două straturi.
Întrebări frecvente legate de procesul de aplicare a vopselei lavabile
Dacă ai în plan o lucrare de amenajare de zugravit interior și te afli în una dintre situațiile expuse anterior (aplicare vopsea lavabilă peste cea veche sau aplicarea unui strat de vopsea pe un substrat nou), atunci cu siguranță vei avea anumite întrebări, iar pe unele le vom aborda în cele ce urmează.
Care este timpul de uscare a amorsei?
Fiind un material lichid, care se aplică în strat subțire, amorsarea nu are nevoie de un timp foarte îndelungat de uscare. Astfel, sunt suficiente de la câteva ore, până la o zi pentru ca stratul de amorsa să se usuce complet.
În cât timp se usucă lavabila?
Vopseaua lavabilă are o perioadă de uscare de circa 24-40 de ore, timp în care structura acesteia se usucă, devenind mai rezistentă.
De ce rămân urme când vopsim cu lavabil?
Dacă vopsești o suprafață, dar observi că rămân pe aceasta urme inestetic, acest lucru ar putea avea la bază utilizarea unor ustensile nepotrivite. Chiar dacă știm cu toții cum se zugrăvește, există o diferență între tehnică și ustensile. Prin urmare, utilizarea unei pensule va avea un efect diferit față de utilizarea unei role, iar un trafalet profesional va oferi rezultate distincte față de unul de calitate scăzută, care se deteriorează în timpul utilizării.
Cum calculez necesarul de consum lavabilă pe mp?
Pentru a calcula câți litri de vopsea sunt necesari la 1 mp este nevoie de măsurarea suprafețelor și de raportarea acestora la consumul de vopsea per metru pătrat și strat. Dacă, spre exemplu, ai 10 mp de acoperit, iar consumul este de 1 litru pe metru pătrat, atunci vei avea nevoie de 10 litri de vopsea pentru această suprafață, dar într-un singur strat, în timp ce în două straturi valoarea se dubleaza.